Despre blogul lui Cristian Dima – o ruină cu parfum romanţat

Poate că unora le e dat ca zborul să le fie destin. Ar fi primul călător pe care-l ştiu, căutându-şi seninul înalt ascuns pe sub pietre…

Rătăcitor prin labirintul grădinilor englezeşti, de-un verde tuns impecabil, mi-e greu să mi-l imaginez zgândărind cu migală mormane de timpuri încifrate-n ruine, chiar şi prin ploaie, mormăind printre dinţi salutări la adresa proniei divine responsabile cu picurătorul din cer. Însă îmi spun, surâzând de fiecare dată când îmi apare, că năbădăiosului ăstuia înalt şi niţel slăbănog, uneori menestrel, alteori spectator, i-ar sta de minune şi-n joben cu cilindru, dar şi-ntr-o pereche de blugi rupţi în cur.

Pe drumul lui, aproape nărăvaş sub aripile-i parcă prea mari, de-albatros, ne-am întâlnit prima dată la o petrecere cu muzică retro, unde făcea pe nebunul şi până să intre-n vorbă cu mine, mi-a tot dat târcoale, de-am crezut la un moment dat că vrea să m-agaţe. N-am cum să uit prea uşor, m-am distrat de minune şi-apoi a fost ziua în care-am câştigat un prieten…

Însă prietenii nu mi-i menajez mai deloc, şi o ştie prea bine: scrie din suflet şi uneori uită să fie politicos cu doamna limbă română, aşa că-i mai trage câte-un ghiont, ca unei babe pe scări. Cel mai bine, consecvente cu ele însele, îi ies post-urile acelea în doi, sau PA (proză arhiscurtă) în duet, cum le-au numit, probabil şi pentru că se simte-acolo sensibilitatea unei femei, Carmen. Ştiu ce-o să ziceţi: nu e Lisandru! Dar nici Lisandru nu e Dima, sic! Că altfel nu i-aş mai citi pe amândoi…

Printre gânduri ticluite-n jurnal, ca nişte dialoguri nocturne scăpătate la lumina opaiţului cu idei, mă-ntorc de fiecare dată la el în plimbare, de mână cu mine, cel de ieri şi de mâine, şi-mi pare că trăiesc acelaşi ciudat sentiment de revenire într-o devenire nomadă, către Unu… din Doi.

Ştiu doar că-ntr-o zi oarecare, după o bătaie cu pernele de pe scaunele de la o terasă căreia i-am pus gând rău, că n-are una şi alta, pe stradă, aşezaţi pe trotuar ştrengăreşte, o să spunem bancuri cu-arheologi, o să râdem şi-o să bem berea în patru. Aşa, să ne fie de bine!